duminică, 6 ianuarie 2013

Vopsea de păr Apivita

Aparent relația dintre mine și henna nu a fost una de lungă durată ... procesul de aplicare este destul de complicat, părul trebuie spălat în prealabil, cât și după tratamentul cu henna, iar durata de acțiune trebuie să fie de câteva ore ... și în cazul meu, după aproximativ 2 săptămâni acoperirea celor câteva fire de păr albe nu mai era satisfăcătoare.

Așadar am decis să încerc vopseaua de păr Apivita - nu mai folosisem henna de vreo 3 săptămâni și pot spune că se dusese destul de mult (nu în totalitate), dar cum mă vopsesc într-o nuantă apropiată de cea naturală, doar ca să acopăr firele albe, am decis că nu va fi o problemă să folosesc vopseaua după henna. Și nu a fost nicio problemă în cazul meu! Se spune că după ce părul a fost vopsit în prealabil cu henna vopseaua „tradițională” nu mai acoperă uniform cu nuanța așteptată părul - dar în cazul meu nu au fost astfel de probleme.
Vopseaua de păr Apivita este o vopsea ce nu conține PPD, amoniac sau alcool, fiind în schimb îmbogățită cu uleiuri și extracte organice (ulei organic de floarea soarelui și extract de miere organică), oferind o aperire totală a firelor albe.

Vopseaua de păr Apivita se găsește în lanțul de farmacii Sensiblu și are un preț de aproximativ 60 lei, mai scump decât vopselele din comerț, dar oarecum de așteptat având în vedere lipsa ingredientelor nocive și înlocuirea acestora cu ingrediente naturale sau mai naturale.

Eu am ales nuanța brown, deoarece părul meu este închis la culoare. Culoarea a prins foarte frumos, uniform, firele albe au fost acoperite în totalitate, iar după vopsire părul era strălucitor și foarte mătăsos. Timpul de acționare este cel al unei vopsele obișnuite, de 30 minute, iar părul nu necesită spălare în prealabil. Vopseaua este cremoasă și lipsește cu desăvârșire acel miros întepător specific vopselelor din comerț.

Pentru vopselele Apivita trebuie aleasă o nuanță apropiată sau mai închisă decât nuanța naturală a părului pentru a asigura o acoperire optimă. Pentru părul nevopsit se pot alege cu până la 2 nuanțe mai deschise decât nuanța naturală a părului - cel puțin așa era scris pe ambalaj. Eu având părul vopsit, cu vopsea și ulterior cu henna, am ales o nuanță cu un ton mai deschis (brown) decât nuanța naturală de șaten închis (și vopsită), iar culoarea a prins foarte frumos și uniform - se vede o oarece diferență între zona rădăcinilor și restul părului, dar care era de așteptat.

În concluzie, mi-a plăcut foarte mult această vopsea de păr și intenționez să o folosesc și în continuare!

Mai multe informații despre vopselele Apivita puteți găsi aici.

8 comentarii:

  1. Eu folosesc de la L'Oreal. Mi se pare ca rezista foarte bine! De obicei o cumpar online de la Remedii Online http://www.remedii-online.ro/search?type=product&q=Casting

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Se gaseste in farmaciile Sensiblu, cand am cumparat-o eu era in jur de 60 lei.

      Ștergere
  3. Buna! Am alergie la toate vopselele din comert dar si la henna...credeti ca vopseaua asta ma poate ajuta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu, eu m-am impacat foarte bine cu ea, dar nu am nicio alergie cunoscuta ...aici puteti gasi ingredientele din care este facuta: http://www.alegesanatos.ro/cosmetice/vopsea-39/apivita_vopsea-de-par-naturala-1696.html
      Sper sa va fie de folos!

      Ștergere
  4. Am descoperit de curand o vopsea de par de la Root Vanish, desi cred ca se poate spune ca este mai mult un make-up pt par. Nu se foloseste ca o vopsea normala, dar mi se pare geniala pt ca ma ajuta foarte mult intre vopsiri si cu ajutorul ei reusesc sa tin sub control firele albe. O achizionez de aici
    http://www.longeviv.ro/root-vanish/vopsea-de-par-naturala-light-black-root-vanish
    Voi ati incercat-o? Daca da, cum vi se pare

    RăspundețiȘtergere
  5. aceasta vopsea nu are nicio legatura cu "naturalul"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puteti sã detaliati? Mã intereseaza comentariul dvs!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...