sâmbătă, 23 septembrie 2017

Masajul care te pune pe picioare!


Pe domnul Nicu Ghergu l-am cunoscut în urmă cu aproape 5 ani, când am pășit timid la dânsul în salon, cu un voucher primit cadou, pentru a beneficia de o ședință de masaj japonez roll-out și una de reflexoterapie. Am fost puțin agitată la început, însă m-au liniștit vocea caldă a domnului Ghergu și muzica ambientală din camera de masaj. Venisem cam înțepenită la masaj, însă am plecat complet îndreptată. Mi s-a părut uimitoare senzația pe care am avut-o după masaj, parcă eram un alt om, mergeam altfel și mă simțeam altfel. Am mai încercat masajul efectuat și de alți terapeuți, dar niciunul nu a reușit să egaleze sau în multe cazuri nici măcar să se apropie de această senzație de îndreptare, care te pune literalmente pe picioare, pe care am simțit-o la domnul Ghergu. Ca să nu zic că mulți maseuri mi se pare că confundă masajul cu o frecție cu uleiuri pe tot corpul. 

Mi s-a părut extraordinar cum este adaptat masajul în funcție de necesitățile fiecăruia, chiar dacă optezi ca în cazul meu pentru masajul roll-out japonez, asta nu înseamnă că nu se vor folosi ventuze pentru a se detensiona anumite zone mai încordate sau tunelul pentru a accentua efectele benefice ale masajului. De fiecare dată când a fost cazul am menționat zona care îmi pricinuia cele mai multe probleme, de obicei spatele, iar masajul a fost făcut de așa natură ca să insiste pe zonele problematice. Mi s-a părut ceva normal să se procedeze astfel, până când am fost la o altă persoană și când am rugat-o să insiste mai mult pe zona cervicală, mi s-a spus că nu e posibil, că e vorba de masaj pentru tot corpul. Iar după ce s-a încheiat masajul mi-a zis că într-adevăr sunt foarte tensionată în zona cefei și ar trebui să mai vin la câteva ședințe. Ca să vezi!

Pe lângă faptul că domnul Ghergu este un terapeut cu mâini magice, mi se pare și un om cald cu un bun simț extraordinar. Chiar dacă în salon sunt expuse diferite produse ce pot fi cumpărate, nu m-am simțit niciodată împinsă de la spate să cumpăr ceva, cum mi s-a mai întâmplat în alte locuri. Sau să îmi spună că musai să vin și la alte ședinte de masaj, pentru binele meu evident. Din contră, de fiecare dată mi-a zâmbit și mi-a spus că ne mai auzim când am nevoie. Poate pentru unii nu sunt atât de importante astfel de aspecte, dar pe mine mă ung pe suflet.

M-am răsfățat de mai multe ori cu câte un masaj la domnul Ghergu și mă străduiesc să ajung cel puțin o dată pe lună, pentru a mă dezmorți cu adevărat după orele petrecute zilnic pe scaun la birou. Un masaj bine executat are numeroase efecte benefice, atât pentru trup, cât și pentru spirit, fiind o excelentă modalitate de relaxare.

Cine mi-a mai citit articolele știe că nu am acest obicei de a ridica în slăvi anumite servicii sau produse, decât dacă sunt cu adevărat mulțumită și părerile vin din suflet. Și acum sunt cu adevărat mulțumită!

Pe domnul Ghergu îl puteți găsi la cabinetul său din bulevardul George Coșbuc nr. 42-44. Mai multe detalii puteți afla de pe site-ul: http://www.tratamentenaturiste.ro/contact/

Mulțumesc pentru vizită și multă sănătate vă doresc!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...